Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru Agerpres.
„Nu este vorba despre niciun fel de noutate. Este vorba despre un virus care a fost identificat pentru prima dată în 2001 şi care este răspunzător pentru o bună parte din virozele respiratorii, mai ales în sezonul rece. Nu se face un diagnostic etiologic, pentru că marea majoritate a infecţiilor sunt banale, sunt pur şi simplu răceli care apar mai frecvent la copii sau la persoanele cu vârste de peste 65 de ani. Uneori, ca la orice viroză, pot să apară şi cazuri mai grave şi atunci se face diagnostic etiologic”, a explicat ministrul Sănătății, care este de profesie microbiolog.
„Anul acesta a fost identificat prin metode de laborator un astfel de caz, cel de la Oradea, dar nu este nimic special, nu este vorba nici despre un virus important din China. Este vorba despre un virus care evoluează în mod obişnuit în această perioadă în emisfera nordică”, a adăugat Rafila.
Virusul produce răceli, a explicat el, mai ales în sezonul rece, de foarte mulţi ani, în Europa, în emisfera nordică şi „în lume în general”.
Citește în continuare articolul pe hotnews.ro.






