Acasă Social Alexandre Ceccacci, noul director Airbus în România

Alexandre Ceccacci, noul director Airbus în România

0

Airbus l-a numit pe Alexandre Ceccacci în funcția de director al Airbus în România și Director General al Airbus Helicopters în România, începând cu data de 1 octombrie 2026. Acesta îi urmează în funcție lui Georges Durdilly, care își încheie cu succes mandatul la conducerea prezenței Airbus în țară. 

Inginer aeronautic și absolvent al Institut Polytechnique des Sciences Appliquées (IPSA) din Paris, Alexandre Ceccacci vine în România o experiență de aproape trei decenii în funcții de conducere la nivel internațional. Pe parcursul celor 29 de ani de carieră în cadrul Airbus Helicopters, el a acumulat o vastă expertiză în managementul centrelor-client, operațiuni aerospațiale, leadership intercultural și campanii comerciale complexe.

„Preluarea acestei funcții reprezintă atât o onoare, cât și o responsabilitate deosebită”, a declarat Alexandre Ceccacci. „Airbus este un partener dedicat României de peste o jumătate de secol. Principala mea prioritate este executarea impecabilă, respectarea fiecărui angajament asumat, asigurarea excelenței operaționale pentru partenerii noștri locali și valorificarea echipelor și talentelor excepționale de la nivel local. Sunt încântat să numesc România noua mea casă și aștept cu nerăbdare să modelăm împreună viitorul industriei aerospațiale românești.”

Cariera lui Ceccacci include 23 de ani de misiuni internaționale, ocupând poziții cheie de conducere în America Latină și Europa. Cel mai recent, în perioada 2019–2024, a deținut funcția de Director General al Airbus Helicopters în Italia, unde a gestionat cu succes consolidarea operațiunilor locale și a asigurat prezența companiei pe piețele civilă și VIP.

Înainte de mandatul din Italia, el a fost Director de Suport și Servicii pentru America Latină (2017–2019) și Director General pentru Airbus Helicopters în Chile & Conul Sudic (2010–2016). Cariera sa timpurie include poziții de conducere în vânzări în Mexic, precum și roluri strategice la sediul central al Airbus Helicopters din Marignane, în calitate de Director Comercial pentru Rețeaua Europeană și sectorul Petrol și Gaze. Anterior numirii în România, a desfășurat o misiune strategică în cadrul Direcției Airbus Helicopters Europa.

În noua sa dublă calitate, domnul Ceccacci va coordona prezența generală a Airbus în țară, stimulând dezvoltarea talentelor locale și consolidând angajamentele de lungă durată ale Airbus în cadrul comunității aerospațiale din România.