Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Iatan, a anunțat deciziile-cheie adoptate în ședința de plen din 27 iunie: „Continuăm să investim strategic în infrastructură, sănătate și sport pentru județul Brașov!”
Printre hotărârile adoptate se numără:
„Am aprobat darea în folosință gratuită a Bazei Sportive Olimpia către Fundația Țiriac pentru organizarea celui mai important turneu de tenis al anului la Brașov – „Ion Țiriac Challenger”, desfășurat între 29 iunie și 6 iulie.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov va beneficia de 5 echipamente medicale moderne, achiziționate cu sprijinul Ministerului Sănătății, plus o cofinanțare de 10% din bugetul județului.
Construim un pod nou în Budila, pe DJ 103B, după ce cel actual a suferit degradări majore. Investiția se ridică la 10,8 milioane lei și va fi finanțată din bugetul propriu.
Tot la Spitalul Județean, am decis suplimentarea cu o linie de gardă continuă pentru secția de urologie, care până acum funcționa doar cu gardă la domiciliu.
Am rectificat bugetul pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din proiectul european de modernizare a rețelei de drumuri județene din zona Brașovului.”, a explicat Adrian Iatan.






