Zilele trecute, Universitatea Transilvania din Brașov a publicat primele rezultate ale admiterii pentru ciclurile de licență și masterat. Cu un număr record de 11.031 de candidați înscriși pentru cele 6.119 locuri disponibile la licență, competiția s-a dovedit a fi una acerbă.
Cea mai mare medie de admitere, 10.00, s-a înregistrat la Facultatea de Litere, specializarea Limba și literatura română – o limbă modernă. Un alt 10.00 a fost înregistrat la specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației. La Psihologie, media maximă a fost 9,93, iar la Psihopedagogie Specială – 9,81. De altfel, trei candidați au obținut media 9,95 la admiterea la Drept.
La facultatea de Sociologie, specializarea Comunicare și Relații Publice rămâne în top, cu medii între 9,91 și 9,30. La Media Digitală, mediile au fost de asemenea ridicate, între 9,86 și 9,13. La Resurse Umane, s-a intrat cu medii cuprinse între 9,86 și 9,16.
La Calculatoare s-a intrat cu media maximă de 9,90, la Tehnologia Informației cu 9,88, iar la Robotică cu 9,79. La Matematică-Informatică, media maximă a fost 9,98, iar la Informatică – 9,94, obținută de doi candidați.
Conform calendarului oficial, candidații declarați admiși trebuie să confirme locurile până în 24 iulie. Ulterior, în 25 iulie, vor fi afișate listele finale, după redistribuirea locurilor neconfirmate.






