Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
Persoană fizică, la data faptei administrator al SC Cardex Rom SRL și SC Oblomov Ced SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente false, inexacte ori incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
SC CARDEX ROM SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte ori incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC OBLOMOV CED SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte ori incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
Persoană fizică, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte ori incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2015, în contextul implementării a două proiecte ce vizau achiziția de utilaje, administratorul celor două societăți comerciale, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională (A.D.R.) Centru mai multe documente false/inexacte (facturi, oferte, etc.) în scopul obținerii pe nedrept a sumei totale de 261.551 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.