Acasă Local Acord de cooperare între orașul Zărnești și municipiul Hîncești din Republica Moldova

Acord de cooperare între orașul Zărnești și municipiul Hîncești din Republica Moldova

0
”Alături de reprezentanții Primăriei municipiului Hîncești (raionul Hîncești, Republica Moldova) am făcut un pas important înainte pentru oficializarea bunei cooperări dintre cele două comunități, legate indisolubil prin unitatea de valori și principii.
Prin semnarea acordului de cooperare între cele două orașe, ne-am angajat să depunem toate eforturile și priceperea pentru împărtășirea bunelor practici în domeniul administrării, în folosul comunităților noastre, a resurselor și oportunităților de dezvoltare.
Cooperarea dintre cele două UAT-uri oficializează angajamentul de dezvoltare economică, socială, educațională, culturală, și turistică, în acord cu principiile de bună vecinătate și respect reciproc. În numele meu, al comunității pe care o reprezint și al instituției pe care o conduc, mă angajez să găsim cele mai bune soluții, de comun acord, prin care comunitățile noastre să-și proiecteze viitorul în concordanță cu propriile aspirații.
Am convingerea că împreună devenim mai puternici în fața provocărilor pe care le trăim, alături de alte comunități cu aspirații similare și în spiritul valorilor europene democratice, vă transmit și pe această cale angajamentul și speranța că împreună vom reuși să punem lucrurile în mișcare, pentru o funcționare rezilientă a instituțiilor pe care le reprezentăm.” a scris Alexandru Igrișan, primarul orașului Zărnești pe pagina sa de Facebook.