Acasă Social Accident rutier pe DN 13. Un TIR încărcat cu adeziv s-a răsturnat...

Accident rutier pe DN 13. Un TIR încărcat cu adeziv s-a răsturnat între Rupea și Rupea Gară

0
foto: arhivă

În această dimineață, în jurul orei 03:15, un accident rutier s-a produs pe Drumul Național 13, între localitățile Rupea și Rupea Gară.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, un TIR care transporta adeziv s-a răsturnat pe carosabil.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Făgăraș – Punctul de lucru Homorod, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD tip B2.

În urma accidentului a rezultat o singură victimă – șoferul autotrenului, care era conștient și neîncarcerat.