În această dimineață, în jurul orei 09:00 s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate trei autoturisme, din care un microbuz școlar în care se aflau 14 elevi, pe DN 11, în localitatea Albiș. În evenimentul rutier au fost implicați un număr de 14 minori și patru adulți.
La locul intervenției, au fost alocate: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD și două echipaje medicale SAJ cu un asistent și un medic.
În urma evaluării medicale acordate la fața locului, cele patru persoane adulte au necesitat îngrijiri medicale, nefiind transportate la spital, iar minorii au fost preluați de un alt microbuz care îi va transporta la unitățile de învățământ arondate.