La acest moment, traficul rutier se desfășoară alternativ pe strada Carpaților, din municipiul Brașov, ca urmare a producerii unui accident de circulație.
În accident a fost implicat un autoturism și un microbuz (în care se aflau 3 adulți și 15 copii) iar în urma impactului dintre acestea, pană la acest moment, 9 persoane , dintre care 3 adulți și 6 copii, au beneficiat de îngrijiri medicale.
La locul accidentului sunt direcționate echipaje de poliție, urmând a se efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei care a dus la producerea accidentului.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.