Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* a organizat la Piatra Neamț, a doua conferință a proiectului național „Pactul pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, autoritățile locale, Banca Mondială și UNICEF.
A doua conferință din cadrul programului național „Pactul pentru Tineri”, a descris impactul semnificativ al semnalului de alarmă tras în prima etapă a caravanei Pactului, de la Iași, cu privire la gravitatea crizei abandonului școlar. Autoritățile guvernamentale au definitivat proiecte de susținere a copiilor și tinerilor cu risc de abandon școlar, au elaborat legislație de susținere, au obținut finanțări europene și au alocat sume importante din bugetul statului și cu toate acestea, suntem încă departe de a genera soluții care să reducă rata abandonului școlar din România. Dezbaterile de la Piatra Neamț au arătat amplitudinea și diversitatea problemelor și a barierelor din calea reducerii abandonului școlar.
„Suntem pe primul loc în UE în ceea ce privește numarul de nașteri în rândul mamelor cu vârste mai mici de 15 ani, potrivit Eurostat și avem foarte multe întreruperi de sarcini în rândul minorelor. Abandonul școlar scoate la suprafață vulnerabilitățile societății românești. Fie că vorbim despre delicvență juvenilă, mame minore sau consumul de substanțe interzise, un fenomen care ia amploare în rândul tinerilor în special în mediul rural, este clar că trebuie să acționăm prin politici integrate, actori la nivel local care să lucreze împreună (școala, protecția copilului, sănătate, poliție) și autorități centrale. Mediul de afaceri are forța și capacitatea de a lucra alături de autoritățile locale și centrale, de a găsi soluții și de a ajuta în implementarea lor. De aceea, îi voi solicita premierului Nicolae Ciucă, căruia îi mulțumesc pentru deschiderea arătată și susținerea acestui proiect, în numele CONAF, inițiator al Pactului pentru Tineri, crearea unui comitet consultativ care să aibă ca obiectiv principal găsirea de soluții pentru abandonul școlar din România și din care să facă parte ministerele direct implicate: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației, Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății. Cu fiecare dezbatere, încep să cred că titlul potrivit pentru „Pactul pentru Tineri” ar fi fost adulți fără viitor sau poate o societate cu viitorul în pericol. Adulții de mâine, indiferent cât de mult va evolua tehnologia, se vor dezvolta într-o sărăcie educațională pe care o consider mai gravă decât contrângerile generațiilor anterioare”, a afirmat Cristina Chiriac, președinta CONAF.
Evenimentul a început cu mesajul Primului Ministru al României, Nicolae Ionel Ciucă și a fost moderat de către jurnalista Laura Hulubei.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de apreciere a eforturilor depuse de CONAF pentru coagularea energiilor tuturor actorilor din societate și economie implicați în proiect. A declarat că reducerea abandonului școlar este un obiectiv strategic pentru Guvern și a descris rezolvările punctuale pe care Guvernul le-a pus în practică.
„Felicit CONAF pentru această inițiativă de substanță, care aduce pe agenda publică un subiect sensibil și acut: abandonul școlar și consecințele sale în societatea noastră. Apreciez faptul că în ciuda situației complexe prin care trecem la nivel național și european, mediul privat și antreprenoriatul românesc au deschiderea și entuziasmul de a se implica în gestionarea unor provocări sociale sistemice, venind în completarea demersurilor guvernamentale și locale”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Premierul a declarat reducerea abandonului școlar „un obiectiv strategic pentru Guvern, asumat inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR)” și a admis că plasarea în fruntea clasamentelor negative ale abandonului școlar „situează România într-o poziție incomodă la nivelul Uniunii Europene”.
„Rata abandonului școlar prematur a scăzut în România de la 19,1% în 2015 până la 15,3% în 2019 urcând apoi la 15,5% în 2020 din cauza efectelor asociate pandemiei de COVID-19. Problema abandonului școlar nu se corelează doar cu eficiența sistemului educațional, ci și cu funcționarea mecanismelor și serviciilor sociale la nivel de de comunitate dar și cu eficiența structurilor de aplicare a legii, care trebuie să prevină abuzul, exploatarea și infracțiunile împotriva copiilor și a tinerilor”, a spus Nicolae Ciucă.
Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a remarcat eficiența inițiativei CONAF de a implica autoritățile statului, mediul de afaceri și profesorii, elevii și comunitățile locale în rezolvarea unei probleme naționale, cum este abandonul școlar. Gabriela Firea a descris apoi măsurile punctuale luate de ministerul Familiei pentru a reduce dimensiunea abandonului școlar.
„CONAF, prin inițiativa doamnei Cristina Chiriac, realizează un lucru formidabil și anume, pune laolaltă atât instituțiile statului, centrale și locale, patronate, profesori, elevi, oameni dornici să se implice. Din nefericire, abandonul școlar apare ca fenomen în creștere în țara noastră, în special în câteva județe din țară. Este momentul acțiunii și nu doar al planurilor. De aceea, de câteva luni, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin Autoritatea Națională de Protecție și Drepturile Copilului, precum și adopție, am lucrat un plan strategic, structurat. Cu multe din aceste idei am mers și la Bruxelles și am obținut fonduri europene nerambursabile. Aș vrea să menționez înființarea Observatorului Național al Copilului, acolo unde în fiecare comunitate vor fi introduși copii care sunt în risc de a fi separați de familie, pentru că provin din familii vulnerabile, din familii sărace, din familii în care se practică, din păcate, abuzul. Li se pare ceva normal, uzual, iar noi trebuie să spunem stop acestor fenomene. Se vor construi în întreaga țară 150 de centre de zi pentru copiii aflați în nevoie, care cresc în sărăcie extremă. În aceste centre de zi, care vor fi construite sau amenajate, după caz, cu cele 50 de milioane de euro fonduri europene prin PNNR, copiii vor avea acces gratuit la educație, la îngrijire medicală, la îmbrăcăminte adecvată vârstei precum și la rechizite, dar și pentru participarea la cursuri care să le susțină, să le mențină și să le încurajeze alte tipuri de performanțe decât cele academice și mă refer la pasiuni, la hobby-uri”, a declarat Gabriela Firea.