Acasă Actualitate A „uitat ” de ordinul de protecție și a dat buzna peste...

A „uitat ” de ordinul de protecție și a dat buzna peste fosta concubina

0

Polițiștii din Secția 3 Poliție Brașov investighează un dosar penal cu o persoană aflată în stare de reținere pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violarea de domiciliu.

După cercetări, s-a constatat că la data de 9 iulie curent, un bărbat în vârstă de 33 de ani s-ar fi deplasat la locuința fostei sale concubine din Brașov și ar fi intrat în imobil fără consimțământul acesteia, folosind cheile personale de acces.

Această acțiune s-ar fi produs încălcând un ordin de protecție emis de un judecător, care îi interzicea să se apropie de victimă la o distanță minimă de 50 de metri, inclusiv de locuința acesteia la o distanță minimă de 100 de metri.

Femeia a anunțat poliția, iar aceștia l-au identificat pe bărbat și l-au escortat la sediul poliției.

Având în vedere probele existente, în data de 10 iulie curent, a fost emisă o ordonanță de reținere pentru bărbat, care a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru 24 de ore.

Investigațiile în dosarul penal continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, iar la finalizarea acestora va fi propusă o soluție legală.