Poliția Locală Brașov a prezentat bilanțul activității desfășurate în perioada iulie – septembrie 2025. În cele trei luni, dispeceratul instituției a înregistrat 3.765 de sesizări telefonice și 1.324 de sesizări scrise, toate fiind soluționate.
În urma verificărilor și acțiunilor din teren, polițiștii locali au aplicat 4.798 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.248.173 de lei.
Cele mai multe amenzi au fost date în domeniul circulației rutiere (3.116 sancțiuni), însumând 1.274.083 lei și 7.009 puncte penalizare. Totodată, 709 autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public, iar polițiștii au desfășurat 340 de acțiuni pentru fluidizarea traficului.
Pe linia de ordine și liniște publică, s-au aplicat 1.447 de sancțiuni în valoare de 593.490 lei, iar în domeniul protecției mediului și al activităților comerciale au fost date 151 de sancțiuni, totalizând 77.600 lei. Polițiștii au confiscat 255 kg și 1.022 de produse comercializate ilegal și au dispus igienizarea a 150 de terenuri de către proprietari.
În domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal, au fost aplicate 84 de sancțiuni, însumând 303.000 lei.






