Odată cu începerea noului an școlar, șoferii brașoveni primesc și o veste bună: circulația este redeschisă pe strada Dobrogeanu-Gherea, iar noul pod de pe strada Plugărilor, dintre Stupini și Bartolomeu, este de asemenea deschis traficului.
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat că lucrările din cele două zone au fost finalizate la timp pentru revenirea elevilor la școală. Pe strada Dobrogeanu-Gherea a fost consolidat zidul de sprijin, strada a fost lărgită și a fost amenajat un trotuar pentru pietoni.
„Așa cum am promis, redeschidem circulația pe Dobrogeanu-Gherea”Am ținut să deschidem traficul în ambele zone înainte de începerea școlii”, a mai precizat George Scripcaru.






