Acasă Infractional A încălcat ordinul de protecție și s-a trezit cu poliția la ușă

A încălcat ordinul de protecție și s-a trezit cu poliția la ușă

0

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție”.

În fapt, la data de 21 septembrie 2022, în jurul orei 17.30, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 49 ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a identificat la adresa specificată, un bărbat, în vârstă de 39 ani, pe numele căruia Judecătoria Brașov a emis ordin de protecție provizoriu, prin care i se interzice apropierea la o distanță mai mică de 100 metri față de soția sa și locuința acesteia.

În continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul, în urmă cu o săptămână,  bărbatul în cauză s-ar mai fi deplasat la domiciliul soției sale și ar fi contactat-o frecvent, prin diverse aplicații de socializare, atât pe aceasta, cât și pe fiul său, încălcând în acest fel măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Articolul precedentBrașov și Sinaia, următoarele localități în care ajunge Caravana Centenarul Încoronării
Articolul următorUn tânăr ”amnezic” a alimentat la benzinării din Brașov și Săcele fără să plătească