Acasă Social A golit cardurile firmei pe ascuns! Asistent manager din Brașov, acuzat că...

A golit cardurile firmei pe ascuns! Asistent manager din Brașov, acuzat că a retras 66.000 de lei

0

Trimitere în judecată a unui inculpat cercetat sub control judiciar pentru săvâșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

La data de 24 iulie 2026, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Brașov – SIC, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus trimiterea în judecată față de un inculpat cercetat pentru comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, ambele în formă continuată, în dauna angajatorului inculpatului.

Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că, în perioada 01.11.2025-14.12.2025, inculpatul – asistent manager al unui hotel din jud. Brașov, profitând de încrederea ce îi fusese acordată de administratorul hotelului care îi permisese accesul la trei carduri bancare ale societății care erau ținute într-un seif și îi încredințase codurile PIN, dar eludând regulile de utilizare a acestora instituite pentru cercul restrâns de persoane care le puteau folosi, a efectuat fără drept un număr de douăzeci de tranzacții financiare frauduloase, constând în retrageri de la ATM-uri de pe raza mun. Brașov, creând un prejudiciu în valoare totală de 66.000 de lei.

Persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 69.500 de lei.

Față de inculpat, organele de cercetare penală au dispus în data de 17.06.2026 măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, iar procurorul a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Rechizitoriul, însoțit de dosar, a fost înaintat Tribunalului Brașov spre competentă soluționare, acesta conținând și propunerea de menținere a măsurii preventive a controlului judiciar.

„Când abuzul de încredere se traduce în pagubă, Ministerul Public trebuie să intervină cu fermitate pentru a restabili ordinea de drept și pentru a garanta preeminența legii.”