Ieri, 1 martie, fost semnat contractul privind obiectivul de investiţii „Reabilitare și modernizare DJ 102 I, Valea Doftanei, județul Prahova – Brădet, județul Brașov”.
Contractul, în valoare de 405,4 milioane de lei, a fost semnat de conducerea CNI SA, reprezentată prin doamna preşedinte Manuela Irina Pătrăşcoiu şi cea a firmei Construcţii Erbaşu SA, desemnată câştigătoare în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 102 I Câmpina – Săcele.
Încheierea acestui contract de lucrări are o durată de implementare de 42 de luni, urmând ca noul drum să aibă o lungime totală de 25,63 km. Prin acest demers, se încearcă crearea unei variante de descongestionare a traficului de pe DN 1 şi DN 1A.
„Pe parcursul implementării proiectului, va asigura din bugetul propriu suma de 14.773.000 lei care înseamnă costul lucrărilor neeligibile la nivelul CNI, aferente tronsonului 2, în lungime totală de 12,43 km, situat pe teritoriul administrativ al județului Brașov.” a declarat Președintele Consiliului Județean Brașov într-o postare pe facebook.