Acasă Social A fost lansată licitația pentru modernizarea străzilor din lotul 6 – Sânpetru

A fost lansată licitația pentru modernizarea străzilor din lotul 6 – Sânpetru

0
Ieri, 08 ianuarie, primarul comunei Sânpetru, Marian Arhire, anunța intenția de demarare a lucrărilor privind modernizarea străzilor din lotul 6, iar în acest sens a fost lansată și licitația pentru modernizarea străzilor. Primarul susține că până în aprilie ar putea începe lucrările la lotul 6.
„În primăvara acestui an vom putea începe lucrările de modernizare a străzilor din lotul 6.
Avem lansată licitația pentru 8 străzi: Primăverii tronson 5, Primăverii tronson 7, Prelungirea Traian Vuia, Cetinii, Cerbului, Căprioarei, Izvorului și Fântâniței, în lungime totala de 3.390 m.
Valoarea estimată a proiectului este de 8.021.353 lei, din care 4.155.873 finanțare nerambursabilă, prin programul Anghel Saligny, iar restul din bugetul local. Strada Magnoliei necesită o reglementare juridică, pe un tronson cedat în trecut Bisericii, după care va fi scoasă separat la licitație.
Străzile din lotul 2 sunt deja in licitatie : Viilor Mari, Dobrogei, Traian Vuia, Mărăști, Renașterii, Tractoarelor, în lungime totală de 3.725 m. La jumătatea acestei luni urmează să anunțăm câștigătorul, iar la începutul primăverii să semnăm ordinul de începere a lucrărilor.
Iată istoricul etapelor parcurse:
August 2021 – depunere devize estimative pentru 21 km de drumuri comunale de modernizat, grupate în 6 loturi, în valoare totală de 55 milioane lei;
  • Octombrie 2021 – HCL de aprobare a devizelor;
  • Noiembrie 2021 – depunere cereri de finanțare la Ministerul Dezvoltării, pentru 55 milioane lei;
  • Iunie 2022 – anunțul Ministerului cu sumele alocate, conform căruia Sânpetru a obținut 14.3 milioane lei, dintr-un necesar solicitat de 55 milioane lei;
  • Iulie 2022 – Iunie 2023 – elaborare și avizare Studii de fezabilitate (SF);
  • Mai 2023 – semnare contract proiect tehnic;
  • Iunie 2023 – HCL aprobare indicatori tehnico-economici;
  • Iulie 2023 – finalizare proiect tehnic;
  • August 2023 – semnare contract finanțare;
  • August 2023 – elaborare Caiet de Sarcini;
  • Organizare licitație pentru execuția lucrărilor.
Puteți constata că partea birocratică de studii și autorizare a ajuns să dureze foarte mult, uneori mult mai mult decât lucrarea propriu-zisă.
Urmează:
– pentru lotul 2
  • Ianuarie – Februarie 2024 : semnare contract de execuție;
  • Martie – Aprilie 2024 : ordin de începere a lucrărilor.
– pentru lotul 6
  • Martie 2024 : finalizare licitație și semnare contract de execuție;
  • Aprilie – Mai 2024 : ordin de începere a lucrărilor.
Și pentru străzile din lotul 4 ne pregătim pentru modernizare. Așteptăm să iasă ultimele avize de la Studiul de Fezabilitate. Este vorba de străzile: Speranței, Orizontului, Vasile Goldiș, Lucian Blaga, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, George Coșbuc, Pășunii, pentru care nu avem momentan finanțare externă. Tragem speranța că vor mai apărea în viitor și alte programe de finanțare nerambursabilă, iar până atunci ne bazăm pe alocarea de la bugetul local.”, a declarat Marian Arhire pe Facebook.