Acasă Social A avut loc Gala Performanţei în Sport – Braşov 2023

A avut loc Gala Performanţei în Sport – Braşov 2023

0
Gala Performanţei în Sport – Braşov 2023, evenimentul prin care Consiliul Judeţean Braşov onorează rezultatele obţinute de sportivii din judeţul nostru în competiţiile majore ale acestui an, a avut loc la Centrul Cultural Reduta.
Faţă de ediţiile precedente, numărul premiilor a crescut semnificativ, deoarece în acest an administraţia judeţeană a luat în considerare şi performanţele realizate la sporturi neolimpice.
Aşadar, 213 sportivi şi 80 de antrenori au urcat pe scena Sălii Reduta, în aplauzele audienţei, pentru a primi diplomele de merit în semn de apreciere pentru laurii câştigaţi la competiţii de nivel mondial, european şi balcanic, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, precum şi la campionatele naţionale.
Fondul de premii din acest an a fost de 350.000 de lei.
Performerii anului 2023 în sportul braşovean au fost felicitaţi de oficialităţile judeţului Braşov: preşedintele Consiliului Judeţean Todorică-Constantin Şerban, prefectul Mihai Cătălin Văsii, vicepreşedintele CJ Ciprian Sterpu, preşedintele Comisiei pentru sport Dragoş Crăciun şi directorul executiv al Direcţiei Management Proiecte Imelda Tóásó.