Acasă Social Săniile, pericolul de pe pârtii. Directorul Salvamont Brașov trage un semnal de...

Săniile, pericolul de pe pârtii. Directorul Salvamont Brașov trage un semnal de alarmă (VIDEO)

0

Salvamont Brașov avertizează asupra creșterii numărului de incidente periculoase cauzate de folosirea necorespunzătoare a săniilor pe pârtiile de schi. Directorul Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu, a declarat că lipsa de responsabilitate și de respect pentru reguli pune în pericol viețile turiștilor, subliniind că acest comportament a generat deja accidente serioase în ultimele zile.

„Din păcate, tot mai des, ne confruntăm cu lipsa de cooperare și responsabilitate a turiștilor pe pârtie, ceea ce generează situații periculoase atât pentru ei, cât și pentru ceilalți participanți. Una dintre cele mai frecvente probleme o reprezintă folosirea săniilor pe pârtiile destinate schiului. Turiștii urcă până în vârful pârtiei cu sănii și coboară cu viteză foarte mare fără a putea controla direcția sau oprirea. Acest comportament pune în pericol atât propria viață, cât și a celorlalți.”, a explicat Marinescu.

Potrivit reprezentanților Salvamont, plasele de protecție de la baza pârtiei nu sunt concepute pentru oprirea săniilor, ci pentru a proteja trecătorii de echipamentele scăpate de sub control. Incidentele recente includ un adolescent lovit grav de o sanie, un adult cu un dinte pierdut după o coliziune și un copil care a alunecat și s-a izbit de un stâlp de metal: „Săniile scăpate de sub control ajung frecvent să lovească alți turiști sau să se oprească în plasele de protecție amplasate în partea de jos a pârtiei. Aceste plase nu sunt destinate opririi persoanelor care se dau cu sania, ci au scopul de a proteja trecătorii de pe trotuar de echipamentele scăpate de sub control, precum schiuri sau sănii.”.

Imagine WhatsApp 2025 01 03 la 15.49.50 5e36d15e

Un alt comportament alarmant este cel al părinților care ignoră pericolele, urcând pe pârtii cu copiii mici și  lăsându-i să coboare nesupravegheați pentru a face poze. Marinescu atrage atenția că astfel de situații pot degenera rapid, provocând traumatisme grave sau chiar consecințe fatale:

„Un alt aspect îngrijorător este comportamentul iresponsabil al părinților. Aceștia urcă pe pârtie alături de copiii mici, îi pun pe sănii, le fac poze pentru Facebook și ulterior îi lasă să coboare fără supraveghere sau fără să conștientizeze riscurile. Astfel de situații pot degenera rapid în accidente grave, așa s-a întâmplat și în ultimele două zile: un adolescent a ajuns la spital deoarece a fost lovit din spate de o sanie, un adult și-a pierdut astăzi un dinte în urma unei coliziuni sau un copil care, după ce a alunecat, a trecut pe lângă plasa de protecție și s-a lovit la spate de un stâlp de metal. Totodată, amintim de zecile de traumatisme suferite la nivelul membrelor inferioare din cauza unor astfel de incidente. Aceste lovituri pot avea consecințe extrem de grave, iar în unele situații pot deveni fatale!

Facem un apel ferm către toți turiștii să respecte regulile de pe pârtie și să manifeste responsabilitate. Utilizarea pârtiei trebuie să se facă în condiții de siguranță, iar părinții sunt rugați să acorde o atenție sporită copiilor și să evite activitățile care îi pot pune în pericol.”, a conchis Sebastian Marinescu, director Salvamont Brașov.