Acasă Social CFR Racoș – Ormeniș, cel mai lung tunel feroviar din România, va...

CFR Racoș – Ormeniș, cel mai lung tunel feroviar din România, va avea două sensuri și o lungime totală de 14 km

0

Drumul promisiunilor că, la un moment dat, vom putea circula cu trenul de la Vest la Sud fără probleme și cu viteză de 160 de km la oră, trece prin tunelul din zona Racoș – Ormeniș. Cel mai mare tunel feroviar din România începe să prindă contur. Deși mai este mult de muncă, specialiștii spun că în 2028 pe aici vor trece trenurile, iar traseul va fi scurtat cu aproape 130 de km. Pentru prima dată o echipă de televiziune a fost lăsată să intre în interiorul cârtițelor uriașe care-și fac drum prin munte.

Tunelul CFR Racoș – Ormeniș va avea două sensuri și o lungime totală de 14 km
5 martie 2024. Era momentul în care autoritățile apăreau în grup organizat în fața camerelor de luat vederi, anunțând că încep lucrările la tunelurile feroviare care ar urma să fie cele mai lungi din țară.

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: „Este un proiect de mobilitate extrem de important, pe care România trebuia să îl implementeze. România are nevoie de astfel de proiecte și și vreau să vă felicit pe toți cei care în decursul timpului ați pus umărul și ați adus acest proiect în această etapă”.

Continuarea articolului pe euronews.ro