Acasă Turism E vremea festivalurilor de muzică și artă în Colinele Transilvaniei. Ce evenimente...

E vremea festivalurilor de muzică și artă în Colinele Transilvaniei. Ce evenimente sunt în Transilvania în această perioadă

0

Unii o știu ca zona satelor cu biserici fortificate din sudul Transilvaniei, leagănul comunităților săsești din România. Între Sibiu, Sighișoara, Rupea și Făgăraș, găsești un patrimoniu cultural și natural unic: una din cele mai mari arii naturale protejate din țară, patru situri din patrimoniul UNESCO (Biertan, Saschiz, Valea Viilor și Viscri), dar și sute de povești. De-a lungul văilor Târnavei Mari, a Hârtibaciului și pe malul drept al Oltului, poți vizita zeci de biserici medievale, martori tăcuți ai peste 700 de ani de istorie, ce s-a scris în jurul lor.

Vino să descoperi peisajul mozaicat al satelor multiculturale, un colț de Europa cum rar mai întâlnești. Simplu, natural, în armonie și echilibru. În ritm cu natura, oamenii își îngrijesc pământul și-i transformă roadele în motive de sărbătoare la care te fac părtaș, cu imensă bucurie.

Te invităm să descoperi aceste locuri la pas, pe bicicletă sau pe cal. Ai la dispoziție multe trasee turistice, care conectează satele cu biserici fortificate. Și ca să te convingem pe deplin, îți mai spunem doar căîn acest final de  săptămână, Colinele Transilvaniei devin un hub creativ. E vremea festivalurilor de muzică și artă, ce îți oferă și momente de conectare cu  și experiențe gastronomice. Fiecare colț al destinatiei va fi animat de activități captivante.

Iată doar cateva dintre ele:

Festivalul ICon Arts Transilvania 2024
  • 24 iulie, 21:00 – Concert de percuție
    Locație: Filarmonica de Stat Sibiu
    Invitați: Seung Myeong Oh și Ohpercussion Ensemble
  • 25 iulie, 17:00 – Concert și cină ICon Arts Transilvania 2024
    Locație: Biserica Fortificată Richiș și Casa Richiș 119
    Invitați: Veronica Anușca, Cristian Hodrea, Alexandru Anastasiu, Seung Myeong Oh
  • 25 iulie, 19:00 – Concert de chitară
    Locație: Biserica Evanghelică Mediaș
    Invitați: Duo Hesperus și Dragoș Ilie
  • 26 iulie, 18:00 – Concert de vioară ICon Arts Transilvania 2024
    Locație: Filarmonica de Stat Sibiu
    Invitat: Remus Azoiței, la pian: Clementina Ciucu
  • 26 iulie, 18:00 – Concert și cină în centrul țării
    Locație: Biserica Fortificată Dealu Frumos
    Invitați: Marc Dorin, László Fenyö, Szekely Alexandru
  • 27 iulie, 12:00 – Garden Party ICon Arts Transilvania 2024
    Locație: Valea Verde Retreat
    Descriere: Festivitatea de absolvire a masterclass-urilor, gastronomie locală
SoNoRo Musikland 
  • 31 iulie, 19:00 – LA APUS
    Locație:Fuga Lolelor Cincu. Museum in Progress
Mocănița în Valea Hârtibaciului

În această săptămână, Mocănița vă invită să explorați peisajele pitorești din Valea Hârtibaciului:

  • Vineri, 18:00
  • Sâmbătă-Duminică, 10:00 și 17:00
    Locație: Gara Cornățeli
Festivalul SoNoRo Musikland

Festivalul SoNoRo Musikland începe pe 25 iulie la Brașov, aducând muzică clasică de înaltă calitate în Colinele Transilvaniei. Concertele din Brașov, Sighișoara, Cristian, Râșnov, Cincu, Meșendorf, Criț și Viscri sunt așteptate cu nerăbdare. Detalii și rezervări: .

Festivalul Sighișoara Medievală

Între 26 și 28 iulie, Cetatea Sighișoarei va fi transformată într-un scenariu medieval vibrant, cu ocazia celei de-a 29-a ediții a Festivalului Sighișoara Medievală. Participanții vor putea experimenta atmosfera istorică a epocii medievale.

  • Locație: Cetatea Sighișoara
Agnita Music Fest

Vineri și în weekend, centrul orașului Agnita va fi plin de muzică și energie. Agnita Music Fest combină frumos momente folclorice, rock, indie și country, cu degustare de bucate locale.

  • Locație: Centrul orașului Agnita
  • Vor concerta, printre alții: Semnal M, Compact, Holograf și RIFF.
Yoga, Brunch și Drumeții la Bazna

Sâmbătă, 27 iulie, vă invităm la Bassen Pension Bazna pentru o zi relaxantă cu yoga, brunch și drumeții într-o locație pitorească.

  • Locație: Bassen Pension Bazna
Festivalul Fânului de la Șoarș

Pe 28 iulie, a II-a ediție a Festivalului Fânului de la Șoarș va aduce o serie de concerte de muzică populară și alte surprize.

  • Locație: Șoarș
Drumeție cu Degustare de Vin

În aceeași zi, pe 28 iulie, alăturați-vă prietenilor de la Anii Drumeției pentru o drumeție cu degustare de vin de la Curciu la Bărgaciu.

  • Locație: Plecare vizavi de Sinagoga Mediaș
  • Ora: 09:00

Detalii despre toate evenimentele din Colinele Transivlaniei, se găsesc  pe website-ul destinatiei: www.colinele-transilvaniei.ro/events


Destinația Ecoturistică Colinele Transilvaniei include arii protejate de interes național și arii protejate ce fac parte din rețeaua europeană Natura 2000, cea mai mare rețea ecologică din lume, cu peste 25.000 de situri pe tot continentul, între care 531 pe teritoriul României – 7 dintre acestea în zona noastră.

Numărul mare de arii protejate face ca această zonă să fie a doua zonă ca mărime din ţară cu statut de protecție, după rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Însumează 267.438 ha și găzduiește peste 90.000 de locuitori, în 44 de comune, întinse pe 3 judeţe (Sibiu, Mureș și Brașov).

Transilvania, în special zona cuprinsă în Colinele Transilvaniei, este unică în Europa, cu un valoros patrimoniu natural şi cultural. Destinația este certificată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru bune practici în ecoturism.

Colinele Transilvaniei  este o iniţiativă a:  Asociaţia MioriticsFundaţia ADEPT Transilvania, Fundaţia Mihai Eminescu TrustFundația Biserici Fortificate, cu susținerea WWF RomâniaAsociaţia Judeţeană de Turism SibiuGAL Dealurile TârnavelorGAL Microregiunea HârtibaciuGAL Podisul MediaşuluiGAL Asociatia Transilvană Braşov Nord și Asociația Monumentum,. Parteneriatul este susținut de 44 UAT-uri și de Consiliile Județene Sibiu, Mureș și Brașov.

Dezvoltarea destinației de ecoturism Colinele Transilvaniei este finanțata prin intermediul programului „Green Entrepreneurship – Dezvoltarea Destinațiilor de Ecoturism din România”, un program comun al Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat și coordonată de Asociația de Ecoturism din România.