Acasă Actualitate Paștele a trecut, dar ”iepurașul” a rămas la Predeal. Cum se fac...

Paștele a trecut, dar ”iepurașul” a rămas la Predeal. Cum se fac cărțile pentru următorii 4 ani

0
foto: arhivă

La Predeal candidații la alegerile locale se încălzesc puternic pentru ce urmează, unii de pe margine, alții direct din primărie. Dacă locuitorii din Predeal nu au trotuare, străzi sau altele, înainte de campanie au avut bannere. Și multe, din 50 în 50 de metri! Adică pe bogăție! Că na, nu sunt multe primării cu un picior în groapă sau faliment cum este stațiunea cândva numita ”Perla stațiunilor montane”.

Dacă arunci o privire pe ce s-a întâmplat la Predeal în ultimii 4 ani, clar că actuala administrație trebuie să plece acasă! La pachet, PNL și PSD. Mai ales PNL care a stat atâția ani acolo și rezultatele le văd predelenii, dar și turiștii care ajung într-o stațiune moartă, fără vreo speranță de viitor. Pentru că foștii conducători au luat și ultima speranță.

Acum, este primar un ”nene” pe care nu îl vede nimeni, dar nici rezultatele mult așteptate. Aceleași străzi ”rupte”, aceleași zone ”prăfuite”. Nici măcar primăria nu a fost în stare să o reabiliteze, drept dovadă că la un vânt mai puternic a început să cadă bucăți din din clădire…

Viceprimarul, se pregătește și el de un loc călduț, că na, doar nu o să rămână pe dinafară. L-a scos la înaintare pe tânărul Barbu pentru candidatura la primărie, dar, cu gândul ca el să devină administrator public. Și să fie din nou o schemă în 3. Adică o ”horă” PNL-PSD, cu trei protagoniști. Dacă iese PSD, pune viceprimar de la PNL, dacă iese PNL, pune viceprimar de la PSD, iar al treilea administrator public. Așa, nu se supără nimeni și toată lumea e fericită.

Numai că, de această dată există șanse mari ca al treilea candidat să le strice ploile. Oamenii s-au cam săturat de dezastrul pe care îl văd la Predeal, s-au săturat să vadă cum se scufundă stațiunea zi de zi. Într-o altă ordine de idei, indiferent cine va fi primar, important este să se trezească și să ia măsuri! Vorbim de un orășel mic, de o stațiune cu potențial, nu de un sat din Teleorman sau Vaslui.

Articolul precedentConducerea Coronei se ocupă de Coliban și politică, în timp ce sportivii Brașovului participă în anonimat la Campionatul Mondial
Articolul următorAUR caută ”COMANDANȚI” pentru secțiile de votare
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.