Acasă Social Guvernul României are un parteneriat consolidat cu autorităţile administrative judeţene

Guvernul României are un parteneriat consolidat cu autorităţile administrative judeţene

0
Guvernul României are un parteneriat consolidat cu autorităţile administrative judeţene, iar elocventă în acest sens este prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu şi a unui număr impresionant de membri ai Executivului la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), eveniment desfăşurat miercuri, 20 martie, la Bucureşti.
La această şedinţă au participat Marian Neacşu – viceprim-ministrul Guvernului României, Adrian-Ioan Veştea – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Marcel-Ioan Boloş – ministrul Finanţelor, Natalia Intontero – ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ligia Deca – ministrul Educaţiei, Elisabeta Lipă – preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, alături de secretarii de stat Luminița Zezeanu – Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Tiberius Marius Brădățan – Ministerul Sănătăţii.
„Todorică-Constantin Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a fost prezent la întrunirea UNCJR şi a apreciat în mod deosebit atât deschiderea miniştrilor faţă de rezolvarea necesităţilor identificate la nivelul autorităţilor publice din cele 41 de judeţe, cât şi sprijinul pe care Executivul este dispus să-l acorde pentru soluţionarea unor probleme punctuale, dar stringente pentru bunul mers al activităţii din teritoriu.
În cadrul Adunării Generale a UNCJR, participanţii au dezbătut şi aprobat Raportul de activitate al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene pe anul 2023, execuţia bugetară şi bilanţul contabil pe anul trecut, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024, precum şi planul de activităţi şi obiectivele pe care acest for asociativ le-a stabilit pentru anul în curs.
O altă decizie importantă a vizat aprobarea Protocolului de colaborare între Casa Socială a Construcţiilor şi UNCJR. Nu în ultimul rând, oficialii judeţeni au dezbătut în cadrul unui focus grup o temă de actualitate – descentralizarea activităţii de tineret, sport şi educaţie.”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Brașov.