Acasă Social Tânăr prins în timp ce vindea articole pirotehnice, fără a avea acest...

Tânăr prins în timp ce vindea articole pirotehnice, fără a avea acest drept

0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, după ce au identificat în zona unui spațiu comercial o persoană care oferea spre vânzare articole pirotehnice.

 

La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase au identificat un bărbat, de 22 de ani, din municipiul Brașov, care oferea spre vânzare publicului larg articole pirotehnice.

În urma verificării evidențelor referitoare la persoanele fizice și juridice autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, s-a constatat faptul că persoana identificată nu figurează în aceste evidențe, nefiind autorizată de către I.P.J. Brașov și I.T.M. Brașov pentru efectuarea unor astfel de operațiuni.

Articolele pirotehnice în cauză, din categ. F3 au fost ridicate, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.