În baza acordului de parteneriat „Cei mai buni dintre cei buni”, încheiat între Primăria comunei Cumpăna, județul Constanța, și Primăria comunei Cristian, s-au organizat tabere de vară. Acestea s-au desfășurat în perioada 07-13 august, cu un grup de 23 de elevi însoțiți de cadre didactice din comuna Cumpăna. Aceștia au fost prezenți la Cristian, unde au fost primiți de primarul comunei Gicu Cojocaru.
Cu sprijinul reprezentanților Primăriei comunei Cristian și al cadrelor didactice din Școala Gimnazială Cristian, au desfășurat, pe parcursul întregii săptămâni, activități variate, excursii, vizite la diverse obiective din județ, drumeții, în urma cărora elevii au fost deosebit de încântați.
Întrucât acordul sus-menționat presupune un schimb de experiență, în perioada 27 august – 03 septembrie, un grup de 23 de elevi din Cristian, de această dată, însoțiți de cadre didactice, este găzduit la Cumpăna.
Primarul Gicu Cojocaru a însoțit grupul la gara Brașov, asigurându-se că plecarea copiilor se desfășoară în bune condiții și urându-le o vacanță minunată, din care să se întoarcă cu amintiri frumoase și forțe proaspete pentru noul an școlar, care stă să înceapă.
Acordul de parteneriat are ca scop răsplătirea elevilor care s-au remarcat prin rezultate foarte bune la învățătură și competențe diverse, stimularea elevilor pentru a obține rezultate deosebite în noul an școlar și încurajarea lor pentru a se dedica activităților desfășurate în cadrul diverselor proiecte, în vederea continuării parteneriatului.






