Acasă Actualitate Adrian Veștea:”Nici nu știam de placa care a fost dezvelită la Aeroportul...

Adrian Veștea:”Nici nu știam de placa care a fost dezvelită la Aeroportul Brașov”

0

La inaugurarea Aeroportului Brașov a fost dezvelită și o placă unde se regăsesc numele fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, numele directorului care s-a ocupat de implementarea proiectului, al constructorului și al arhitectului. Fiind întrebat de ce pe această placă nu se regăsește de exemplu Consiliului Județean având în vedere că aleșii au fost cei care au aprobat sumele de bani pentru investiție, liberalul Adrian Veștea a declarat că nici nu a știut ce scrie pe placă.

”Credeți-mă, nici nu am știut de această placă, nu știam ce scrie pe ea. Să o scoată cei care au montat-o, eu nu țin să îmi apară numele acolo”, a susținut Adrian Veștea, noul ministru al Dezvoltării.

Cu alte cuvinte, a lăsat să se înțeleagă că cel care a vrut neapărat să-și vadă numele pe o placă a fost actualul director al Aeroportului, Alexandru Anghel.

Ciudat că acesta și-a trecut numele la ”ctitori”, mai ales că omul nu a făcut altceva decât ce scrie în fișa postului, ”efort” pentru care a fost plătit.

Precizăm că și consilierii județeni au fost deranjați de faptul că apare numele directorului de la Aeroport, dar și de faptul că nu apare nicăieri Consiliul Județean.

 

Articolul precedentVIDEO, FOTO Daciile istorice au făcut paradă în Piața Sfatului
Articolul următorCe avere are Adrian Veștea?
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.