Acasă Actualitate „Rigoletto”, din nou, pe scena Operei Brașov, în această stagiune

„Rigoletto”, din nou, pe scena Operei Brașov, în această stagiune

0

Vineri, 31 martie 2023, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, vă invităm la repetiția generală cu public a spectacolului cu opera „Rigoletto” de G. Verdi. Spectatorii s-au obișnuit deja cu acest matineu fiindcă repetiția respectă condițiile de spectacol: costume, decoruri și aceeași distribuție.

 Preț bilete: 25 lei

 Sâmbătă, 1 aprilie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi.

Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie. Celebra arie „La donna è mobile” o întâlnim în actul al treilea al acestei opere.

„Rigoletto”, alături de „Il Trovatore” şi „Traviata”, face parte dintr-o trilogie pe care Verdi a compus-o într-o perioadă extrem de scurtă – doi ani (1851 – 1853) – dacă stăm să ne gândim la monumentalismul acestor opere. Muzica lui Verdi, străbătută de un romantism pur, este de un rafinament aparte, iar compozitorul a reuşit să empatizeze deplin cu personajele pe care le-a creat. Povestea tragică se centrează pe licențiosul duce de Mantova, pe Rigoletto și pe frumoasa fiică a lui Rigoletto, Gilda. Titlul original al operei, „La maledizione” (Blestemul), se referă la blestemul adresat Ducelui și lui Rigoletto de către un curtean a cărui fiică a fost sedusă de duce, cu încurajarea lui Rigoletto. Blestemul are loc când Gilda se îndrăgostește de duce și își sacrifică viața pentru a o salva pe a acestuia de asasinii angajați de tatăl ei.

Montarea de la Opera Brașov îi aparține regizorului italian Matteo Mazzoni, cel care a mai pus în scenă aici, în 2013, „Tosca” de G. Puccini. În calitate de regizor el a apelat la câteva subterfugii: recrearea atmosferei tipic italiene a unei străzi de Ev Mediu din orașul Mantova, cu natura și clădirile specifice, reproducerea picturii „Căderea Titanilor” a discipolului lui Michelangelo, Giulio Romano, apelarea la tehnici inedite cum ar fi bodypainting-ul, dar și prin introducerea unui personaj surpriză, pe care vă invităm să-l descoperiți.

În distribuție, îi vom regăsi pe artiștii: Rigoletto – Lucian Petrean (invitat), Gilda – Manuela Barna-Ipate (invitată), Ducele de Mantova – Liviu Iftene, Sparafucile – Dan Popescu, Maddalena – Asineta Răducan, Giovanna – Sonia Hazarian, Contele de Monterone – Ștefan Schuller, Marullo – Șerban Lupei (debut), Contele de Ceprano – Marian Rește, Contesa de Ceprano – Irina Iftene (debut), Ușierul – Paul Tomescu, Pajul – Alina Ichim, Borsa – Dan Ionescu, Eva – Emilia Mirea (invitată), Bufonul – Teodor Pătrașcu (figurație extraordinară), Slujitoarele Evei – Meda Enăcache, Diana Drăgan, Ariana Marcu (debut), Copiii – Anastasia Cazacu Gherman, Iulia Gîrban Maksai. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Conducerea muzicală îi aparține maestrului David Crescenzi (invitat). Regia artistică este semnată de Matteo Mazzoni (Italia). Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Bodypainting: Giusy Campolungo, Lucia Postacchini (Italia). Regie scenă: Iulian Sandu.

Baritonul Lucian Petrean este cel care a interpretat rolul titular din „Rigoletto” chiar la premiera din 2018. Artistul este un obișnuit al scenei Operei Brașov, onorând spectacole precum: „Tosca” de G. Puccini, „Paiațe” de R. Leoncavallo, „La Traviata” de G. Verdi, fiind foarte apreciat și îndrăgit de publicul meloman. Lucian Petrean este solist al Operei Naționale București, însă este invitat să cânte pe numeroase scene lirice naționale și internaționale.

Manuela Barna-Ipate revine, pentru a doua oară, la Opera Brașov, după ce, în luna februarie a acestui an, a interpretat rolul Violettei Valéry în opera „La Traviata” de G. Verdi. Ea este solistă a Operei Naționale Române Iași, unde a abordat numeroase partituri, dintre care amintim: Musetta din opera „La Bohème” de G. Puccini, Gilda din opera „Rigoletto” de G. Verdi, Norina din opera „Don Pasquale” de G. Donizetti, Oscar din opera „Un ballo in maschera” de G. Verdi, Lucia din opera „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti.

Pasiunea și profesionalismul conferite de dirijorul David Crescenzi fiecărui spectacol condus, i-au adus aprecierea atât a publicului, cât și a criticilor de specialitate. David Crescenzi este, în prezent, director artistic al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, însă revine la Opera Brașov, după ce a mai dirijat aici: „Tosca” de G. Puccini, „Il Trovatore” de G. Verdi sau Gale de Operă.

 

  • Spectacolul durează două ore și 40 de minute și are două pauze.

 

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

 

Biletele pentru repetiția generală se pot cumpăra atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 sau cu o oră înainte de începerea repetiției (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

 

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Articolul precedentOrașul recreat de artiști brașoveni într-un nou eveniment al proiectului „Re:Imagine Brașov”
Articolul următor800 milioane de euro prin PNRR pentru 12 trenuri cu hidrogen
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.