Locuitorii municipiului Săcele ar putea beneficia de transport public gratuit în fiecare zi de vineri, începând cu 1 decembrie, prin programul „Vinerea Verde”, anunțat de primarul Virgil Popa.
Potrivit edilului, gratuitatea va viza mijloacele de transport în comun care circulă pe liniile 710, 711 și 17B, oferind astfel o alternativă de deplasare pentru săcelenii care aleg să renunțe la autoturismul personal.
Primarul a precizat că va iniția un proiect de hotărâre privind implementarea acestei măsuri, documentul urmând să fie supus aprobării Consiliului Local Săcele în cadrul următoarei ședințe ordinare.
Prin introducerea programului „Vinerea Verde”, administrația locală își propune să încurajeze utilizarea transportului public, să contribuie la reducerea traficului rutier și să promoveze un mod de deplasare mai accesibil și mai prietenos cu mediul.







