Acasă National Câte firme trebuie să se închidă și câți oameni trebuie să-și piardă...

Câte firme trebuie să se închidă și câți oameni trebuie să-și piardă locul de muncă înainte ca statul să înțeleagă că nu poți salva bugetul sufocând economia?

0
Scad înmatriculările de firme și cresc insolvențele. Peste 5.200 de companii au ajuns în această situație!

În primele nouă luni ale anului, înmatriculările de SRL-uri din România au scăzut cu 24,5%, în timp ce numărul insolvențelor a crescut cu 12,1%, potrivit datelor prezentate de Cristina Chiriac într-o postare pe Facebook. Peste 5.200 de firme și alte entități economice au intrat în insolvență în această perioadă, pe fondul dificultăților cu care se confruntă mediul de afaceri. În același timp, estimările indică o creștere economică de doar 0,7% pentru acest an.

Cristina Chiriac atrage atenția că majorarea costurilor și a taxelor pune presiune suplimentară pe companii, limitând posibilitățile de investiții, angajare și creștere a salariilor. Printre modificările fiscale menționate se numără creșterea TVA de la 19% la 21% și a impozitului pe dividende de la 10% la 16%, precum și majorarea accizelor.

„Între timp, TVA a crescut de la 19% la 21%, impozitul pe dividende de la 10% la 16%, iar accizele au fost majorate. Acestea sunt costuri și schimbări fiscale pe care economia trebuie deja să le absoarbă.

Știu că deficitul bugetar trebuie redus. Sunt economist și înțeleg foarte bine consecințele dezechilibrelor bugetare. Dar înțeleg și că o economie nu poate fi consolidată consumându-i permanent resursele de dezvoltare.

Iar dacă aveți impresia că toate acestea îi privesc doar pe antreprenori, pentru că dumneavoastră primiți lunar un salariu, vă înșelați.

Inflația nu face diferența între un angajat la stat și unul din privat. Dobânzile la credite nu întreabă cine vă plătește salariul. Iar cursul valutar ajunge în facturi, în chirii și în prețurile produselor pe care le cumpărăm.

Când o companie își reduce activitatea, nu pierde doar antreprenorul. Pierd angajații, furnizorii, comunitatea și, în cele din urmă, chiar bugetul statului.

Și aici este problema pe care nu o vedem în calculele bugetare: statul poate încasa astăzi o taxă mai mare, dar poate pierde mâine o investiție, un loc de muncă și ani întregi de contribuții.

Poate că ar trebui să începem să măsurăm succesul reformelor nu doar prin câți bani încasează statul, ci și prin câte companii reușesc să crească, să investească și să creeze locuri de muncă.”, a explicat Cristina Chiriac