Octombrie aduce imagini de iarnă pe crestele Bucegilor. La Vârful Omu, aflat la peste 2.500 de metri altitudine, a nins, iar zăpada a acoperit zona din jurul cabanei. Temperaturile au coborât până la 0 grade Celsius, în condiții de vizibilitate redusă.
Imaginile surprind un peisaj în care toamna pare să fi cedat deja locul iernii. Fulgii de nea, zăpada și vremea rece transformă peisajul montan, în timp ce condițiile meteorologice rămân dificile la altitudine. Potrivit informării meteorologice, vremea se răcește accentuat, iar precipitațiile vor fi prezente și la munte. La altitudini de peste 1.500 de metri sunt așteptate lapoviță și ninsoare, în timp ce vântul poate sufla în rafale de 70–90 km/h.






