Tinerii europeni pleacă din casa părinților, în medie, la 26,3 ani, arată cele mai recente date Eurostat pentru 2025. În România, desprinderea de familie se produce mai târziu decât media europeană, mai exact după 27 de ani. Însă, fenomenul nu poate fi pus nici exclusiv pe seama comodității tinerilor, nici exclusiv pe seama economiei.
Diferențele din Europa sunt uriașe. În Finlanda, tinerii pleacă de acasă la 21,4 ani, în Danemarca la 21,8 ani, în timp ce în Croația media ajunge la 31,5 ani. Grecia și Slovacia au 30,9 ani, iar Italia și Spania 30,2 ani.
În România, problema independenței se suprapune însă peste o piață a muncii care nu oferă tuturor tinerilor un punct de pornire solid. În 2025, rata de ocupare a românilor de 20-29 de ani a fost de 52%, față de 65,5% media UE. Mai mult, 19,2% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani nu erau nici angajați, nici în educație sau formare, cea mai ridicată proporție din UE, unde media era de 11%.
Și locuirea apasă greu. În 2024, 58,3% dintre tinerii din România trăiau în gospodării supraaglomerate, cea mai mare proporție din Uniunea Europeană.
Nu toți tinerii care stau cu părinții sunt victime ale sistemului. Există și comoditate, lipsă de ambiție, refuzul unor locuri de muncă sau pur și simplu preferința pentru confortul oferit de familie, dar nici nu poți cere independență financiară într-o economie în care începutul de drum vine cu venituri limitate, acces dificil la locuire și o piață a muncii în care o parte importantă a tinerilor nici măcar nu ajunge să fie activă. La urma urmei, cei 27 de ani nu sunt doar despre „copiii care nu mai vor să plece de acasă”. Sunt și despre cât de mult costă, astăzi, să fii adult în România, iar aici problema nu mai ține doar de generația tânără, ci de economia care ar trebui să-i permită unui om care muncește să-și plătească o chirie, să economisească pentru o locuință și să-și construiască o viață fără să depindă de părinți.
