Acasă Social Stația de epurare din Moieciu intră în reparații. Compania Apa Brașov pune...

Stația de epurare din Moieciu intră în reparații. Compania Apa Brașov pune la bătaie peste 1,27 milioane de lei

0

Stația de epurare din Moieciu va trece printr-un amplu proces de reparații și modernizare. Compania Apa Brașov a lansat o licitație în valoare de peste 1,27 milioane de lei, fără TVA.

Lucrările vizează atât echipamentele stației, cât și măsuri pentru reducerea mirosurilor neplăcute. Printre intervenții se numără acoperirea bazinului de omogenizare și montarea unui panou la zona de depozitare a nămolului, astfel încât mirosurile să ajungă mai greu în zona locuințelor. Vor fi înlocuite pompe, mixere, senzori și elemente ale sistemului de aerare. Proiectul mai prevede realizarea unor puțuri pentru monitorizarea apei subterane și plantarea de arbori și arbuști în jurul stației.

Contractul este prevăzut pentru 12 luni, iar lucrările vor beneficia de o garanție de minimum trei ani. Firmele interesate își pot depune ofertele până la 30 septembrie 2026, ora 15.00, prin platforma SEAP.