Cât îi costă pe români, lună de lună, un parlamentar? Dacă adunăm indemnizația, suma forfetară, banii pentru cazare, diurnă și transport, factura prezentată contribuabililor ajunge la aproximativ 55.000 de lei lunar pentru un ales.
Indemnizația netă este de aproximativ 11.000 de lei pe lună. Grosul banilor vine însă din suma forfetară destinată activității cabinetului parlamentar: între 32.000 și 35.500 de lei lunar. Este, de altfel, capitolul care ridică cel mai mult costul total și unde transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici ar trebui să fie maximă. Doar că de acolo se și „trag” cei mai mulți bani pentru că nu trebuie o justificare clară pentru toată suma.
La acestea se adaugă aproximativ 4.400 de lei pentru cazarea în București. O sumă importantă, în condițiile în care o garsonieră poate fi închiriată, în multe situații, cu câteva sute de euro pe lună. Parlamentarii mai beneficiază și de bani pentru diurnă și transport, estimate în materialul prezentat la 3.000–4.000 de lei lunar.
Trăgând linie, costul poate ajunge la aproximativ 55.000 de lei pe lună, adică peste 10.000 de euro pentru un singur parlamentar. De aici se poate înțelege și de ce lupta pentru un mandat în Senat sau Camera Deputaților este atât de aprigă.
Problema devine și mai deranjantă pentru contribuabil atunci când asemenea costuri nu sunt însoțite de o activitate parlamentară pe măsură. Există aleși cu o prezență redusă fizic la lucrările Parlamentului sau care preferă participarea online atunci când regulamentul și activitatea permit acest lucru.
La Brașov există însă și parlamentari care se remarcă prin activitate și prezență. Gabriel Andronache este unul dintre cei mai activi, fiind constant prezent în Parlament și având o experiență legislativă importantă. De asemenea, Ionel Goidescu și Dan Tanasă se numără printre parlamentarii brașoveni cu o prezență bună.
La asemenea sume plătite lunar din bani publici, românii au tot dreptul să ceară un lucru simplu: prezență, muncă și rezultate. Un mandat în Parlament nu ar trebui să fie un privilegiu bine plătit, ci o responsabilitate față de cei care achită factura.
