Deputatul PNL de Brașov Gabriel Andronache lansează un nou atac la adresa PSD, pe care îl acuză că, în ultimele 100 de zile, a încercat să blocheze reformele asumate de România și să prelungească instabilitatea politică. Liberalul susține că miza este inclusiv accesarea integrală a fondurilor europene din PNRR, în valoare de peste 8 miliarde de euro.
„În loc să contribuie la depășirea crizei, PSD a ales confruntarea politică și blocajul instituțional”, afirmă Gabriel Andronache.
Potrivit deputatului, social-democrații ar fi modificat sau încercat să golească de conținut mai multe reforme din PNRR, ceea ce, în opinia sa, pune în pericol îndeplinirea jaloanelor asumate în relația cu Comisia Europeană. Andronache critică și amendamentele promovate de PSD, precum și alianțele parlamentare formate în sesiunea extraordinară cu AUR. „PSD a creat riscul întârzierii sau compromiterii unor reforme asumate în relația cu Comisia Europeană”, susține liberalul.
Deputatul PNL acuză, de asemenea, PSD că a prelungit criza politică prin refuzul unor soluții pentru instalarea rapidă a unui guvern cu puteri depline. În paralel, afirmă Andronache, Guvernul interimar ar fi primit evaluări favorabile din partea piețelor și agențiilor de rating.
„PSD a confirmat, zi de zi, că a devenit partidul blocajului și al anti-reformelor”, este concluzia dură a parlamentarului brașovean. Acesta susține că, în loc să contribuie la ieșirea României din criză, social-democrații ar prefera „să prelungească instabilitatea și să apere privilegiile sistemului”.






