Brașovul ia măsuri pentru reducerea consumului public de energie, având în vederea situația de criză la nivel național din sistemul energetic.
- Reducerea fluxului luminos al sistemului de iluminat public pe anumite intervale orare, măsură pe care municipalitatea o implementează deja de mai mulți ani. Astfel, între orele 22.00 – 24.00, fluxul luminos se reduce cu 20%, după ora 24:00 iar după ora 24:00 fluxul luminos se reduce cu 50%.
- Reducerea intervalului orar de funcționare a sistemului de iluminat public, prin sistemul de telegestiune. Începând de astăzi, iluminatul public se va aprinde cu 30 de minute mai târziu și se va stinge cu 30 de minute mai devreme. Această măsură va putea fi adaptată și în funcție de situația iluminatului natural, pentru a menține siguranța circulației pietonale și rutiere la același nivel.
„Având în vedere că la nivelul municipiului Brașov avem implementat programul de telegestiune a iluminatului, este firesc ca această economie pe care o invocăm noi acum, noi o aplicăm de ceva timp în Brașov, în sensul că intensitatea iluminatului este corelată cu ceea ce înseamnă iluminatul natural. Fie că vorbim la aprindere, fie că vorbim în timpul nopții, sau că vorbim despre partea de dimineață. Deci, din acest punct de vedere, suntem, să zic așa, un pic în avans ca și componentă.”, a declarat George Scripcaru.
Aceste măsuri vor avea ca efect o reducere a consumului de energie pentru sistemul de iluminat public de 35%.
- Identificarea, împreună cu operatorul de transport, a soluțiilor de reducere a consumului de energie electrică pentru mijloacele de transport în comun, cu menținerea serviciilor pentru călători la același nivel.
„Am analizat și astăzi am o discuție cu operatorul de transport din Brașov, după-amiaza aceasta, să vedem cum corelăm un program cu ce înseamnă încărcarea mijloacelor de transport electrice care sunt în flota de operare a Regiei, a Societății de Transport Brașov, ca să vedem și aici ce măsuri și ce putem să facem în așa fel încât să echilibrăm și transportul, dar și echilibrăm consumul de energie electrică din municipiul Brașov pe componenta publică.”, a mai adăugat edilul.
Oprirea sistemului de climatizare la nivelul primăriei. „În rest, nu funcționăm cu aer condiționat în primărie. Dacă intrați în primărie o să vedeți că lucrurile sunt foarte grele și configurația clădirii creează o problemă pentru angajați foarte mare. Încercăm să facem față la aceste probleme în limita măsurilor pe care le avem la îndemână.”, a conchis primarul, George Scripcaru.






