Acasă Anunțuri Primăria Brașov scoate la licitație mai multe locuințe și spații comerciale. Șanse...

Primăria Brașov scoate la licitație mai multe locuințe și spații comerciale. Șanse pentru chirii avantajoase

0

Primăria Municipiului Brașov anunță organizarea unei noi serii de licitații publice pentru închirierea unor imobile aflate în proprietatea orașului, inclusiv locuințe și spații comerciale situate în zone centrale și intens circulate. Măsura vine după ce administrarea acestora a fost preluată de la societatea din subordine RIAL SRL.

În total, sunt scoase la închiriere șapte locuințe și trei spații cu altă destinație, respectiv spații comerciale amplasate în puncte cheie ale Brașovului, precum străzile Republicii, Gheorghe Barițiu și Nicolae Bălcescu. Imobilele variază ca suprafață și compartimentare, de la garsoniere de aproximativ 10 mp până la spații comerciale de peste 200 mp.

Licitațiile publice sunt programate pentru data de 25 mai 2026, iar ofertele trebuie depuse până la 21 mai 2026, ora 12:00. Deschiderea acestora va avea loc în ședință publică, în aceeași zi cu licitația, la sediul Primăriei Brașov.

Participarea la procedură presupune achitarea unei taxe de 300 de lei pentru spațiile de locuit și 600 de lei pentru spațiile comerciale. De asemenea, cei interesați trebuie să achiziționeze documentația de atribuire, care poate fi obținută fie în format fizic, fie gratuit în format electronic de pe site-ul oficial al Primăriei Brașov.

Pentru a putea participa la licitație, ofertanții trebuie să respecte condițiile prevăzute în caietul de sarcini și să depună o singură ofertă pentru fiecare imobil. Oferta are caracter obligatoriu pentru o perioadă de 90 de zile de la înregistrare.


În vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor HCL nr. 1013/28.11.2025, Municipiul Brașov cu sediul în B-dul Eroilor nr. 8 din Municipiul Brașov, județul Brașov, Cod fiscal: 4384206, telefon: +040752103067 și + 040268405000, www.brasovcity.ro, organizează licitația publică privind închirierea unor imobile proprietatea privată a Municipiului Brașov, după cum urmează:
– spațiu de locuit situat în municipiul Brașov, Str. Gheorghe Barițiu nr. 9, ap. 4, înscris în CF nr. 130.124-C1-U9 Brașov, nr. top 5216/4, compus din 1 cameră și dependințe, în suprafață de 17,02 mp.
– spațiu de locuit situat în municipiul Brașov, Str. Aleea Magnoliei nr. 10, sc. A, ap. 17, înscris în CF nr. 136.285-C1-U9 Brașov, nr. top 8782/1/a/119/1/1/1/2/17, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 33, 99 mp,
– spațiu de locuit situat în municipiul Brașov, Str. Aleea Violetelor nr. 4, bl. 71, sc. B, ap. 38, înscris în CF nr. 128.519-C1-U57 Brașov, nr. top 8782/1/b/2/5/2/1/1/5/147, compus din 1 cameră și dependințe, în suprafață de 9, 80 mp
– spațiu de locuit situat în municipiul Brașov, Str. Aleea Violetelor nr. 4, bl. 71, sc. A, ap. 41, înscris în CF nr. 128.519-C1-U95 Brașov, nr. top 8782/1/b/2/5/2/1/1/41, compus din 1 cameră și dependințe, în suprafață de 9, 97 mp
– spațiu de locuit situat în municipiul Brașov, Str. Nicolae Bălcescu nr. 2, ap. 3, înscris în CF nr. 127.377-C1-U5 Brașov, nr. top 5268/1/III, compus din 1 cameră și dependințe, în suprafață de 30, 59 mp .
– spațiu de locuit situat în municipiul Brașov, Str. Traian Vuia nr. 3, ap. 6, înscris în CF nr. 133.048-C1-U6 Brașov, nr. top 6296/7/VI, compus din 1 cameră și dependințe, în suprafață de 24, 80 mp
– spațiu de locuit situat în municipiul Brașov, Str. Laminoarelor nr. 11, sc. B, ap. 8, înscris în CF nr. 106.596-C1-U21 Brașov, nr. cad 106.596-C1-U21, CF nr. 106.596-C1-U22 Brașov, nr. cad 106.596-C1-U22, CF nr. 106.596-C1-U23 Brașov, nr. cad. 106.596-C1-U23, compus din 1 cameră și dependințe, în suprafață de 26, 64 mp.
– spațiu comercial situat în municipiul Brașov, Str. Gheorghe Barițiu nr. 1-1A, ap. 1, înscris în CF nr. 125.816-C1-U1 Brașov, nr. cad 125.816-C1-U1, compus conform descrierii din CF din: la Parter hol, hol + scări, la Subsol: 2 săli de mese, 2 spații depozitare, 2 holuri, 3 băi, 3 wc-uri, 2 scări, bar, cameră, în suprafață de 212 mp.
– spațiu comercial situat în municipiul Brașov, Str. Republicii nr. 57, ap. 1, înscris în CF nr. 146.365-C1-U9 Brașov, nr. top 5468-5469/1, compus conform descrierii din CF din: SPAD cu cota de 15,70% din PUCG și cota de 20,85% din PUCS1, în suprafață de 121, 16 mp
– spațiu comercial situat în municipiul Brașov, Str. Nicolae Bălcescu nr. 14, ap. 15, înscris în CF nr. 134. 332-C1-U9 Brașov, nr. top (5274, 5275)/15, compus conform descrierii din CF din 4 încăperi, în suprafață de 83,57 mp.

Detalii și documentele anexate pot fi consultate pe site-ul Primăriei Brașov.