După două decenii de așteptare, Spitalul Județean de Urgență Brașov a deschis un cabinet de stomatologie de urgență în cadrul secției UPU, funcțional din 1 martie 2026. Astăzi, 13 martie, conducerea spitalului a prezentat oficial serviciul în cadrul unei conferințe de presă.
„În sfârșit, după 20 de ani se deschide serviciul stomatologic de urgență la Spitalul Județean de Urgență Brașov, secția UPU. Ne bucurăm că putem să oferim acest serviciu populației din orașul Brașov și din împrejurimi, pentru cazuri de patologie dentară, pentru că știm că există o mare adresabilitate. Vorbim despre pulpite, adică durerile dentare, infecții sau diferite traumatisme dentoalveolare. Punem mare accent pe siguranța pacienților noștri și a cadrelor medicale, respectând cu strictețe protocoalele de dezinfecție și sterilizare. Dotările sunt identice cu cele dintr-un cabinet modern, putem spune chiar la standarde înalte. Ne bucurăm să vă avem aici și să transmitem acest mesaj cât mai departe”, a declarat Andone Ștefan Florin, medic stomatolog generalist.
De la deschidere, cabinetul a tratat în medie cinci pacienți pe zi, inclusiv copii, iar în prezent funcționează cu o echipă formată din trei medici stomatologi, după ce patru au fost inițial selecționați prin concurs, unul dintre ei retrăgându-se.
Programul cabinetului a fost gândit pentru a acoperi în mod special urgențele nocturne, dar și cele apărute în weekenduri: „Programul cabinetului a fost stabilit între ora 13:00 după-amiază și 8:00 dimineața zilei următoare, tocmai pentru că se discută despre urgențele majore care apar noaptea. În timpul weekend-ului programul este de 24 de ore. În cursul dimineții, între ora 8 și 13, există cabinete în oraș și județ unde pot fi tratate urgențele. Dacă va exista posibilitatea, vom scoate posturi la concurs pentru a mai aduce personal, astfel încât să putem asigura continuitate 24 de ore din 7”, a explicat Cristina Vecerdi, directorul medical al Spitalul Județean Brașov.
Cabinetul este dotat cu echipamente moderne, la standarde înalte, asigurând accesului rapid la tratamente stomatologice de urgență.











