Un apartament de pe Calea Poienii din Brașov este listat la 1,8 milioane de euro, echivalentul a 4.839 €/m², ceea ce îl face cea mai scumpă proprietate de pe piața locală în acest moment.
Locuința are o suprafață utilă de 372 mp și șase camere: un living generos cu panoramă asupra orașului și munților, dormitoare spațioase, bucătărie modernă și băi dotate cu finisaje de lux.
În anunțul publicat pe Storia, se precizează că proprietatea include și o grădină japoneză interioară, precum și terase însumând peste 100 mp. Apartamentul se află la parterul unei clădiri cu două etaje, fără lift, construită în 2024, și este complet mobilat și utilat, cu aer condiționat și sisteme de securitate.
Prețul ridicat reflectă atât suprafața și dotările, cât și zona: Calea Poienii este una dintre cele mai exclusiviste artere rezidențiale din Brașov, apropiată de pădure și de centrul orașului.










