Seria „Antreprenori faini la Brașov”, lansată de Transilvania365, continuă cu un episod care aduce în prim-plan o afacere locală devenită, recent, reper național. De această dată, echipa emisiunii a ajuns la Casa del Gelato, una dintre cele mai cunoscute gelaterii artizanale din Brașov, locul unde pasiunea pentru gust și rigoarea profesională s-au concretizat într-o distincție de top.
În urmă cu o săptămână, Diana Gavril, gelatiera Casei del Gelato, a fost desemnată „Cel mai bun Gelatier” din România, în cadrul galei CHEFI DE ROMÂNIA 2026. Premiul, acordat de un juriu format din profesioniști ai industriei gastronomice, a validat pasiunea, anii de muncă, studiul și disciplina într-un domeniu în care detaliile fac diferența.
Casa del Gelato nu este doar o afacere de sezon, ci un proiect construit pe termen lung de Mircea Cenan împreună cu soția sa și cu o echipă bine pregătită. Astăzi, brandul înseamnă trei puncte de lucru în județul Brașov: două în oraș – pe Mihai Viteazul și pe Prundului – și un pop-up store în Bran. Locația de pe Mihai Viteazul se remarcă printr-o curte generoasă, de aproximativ 1.000 de metri pătrați, cu terasă și spațiu dedicat comunității: activități pentru copii, întâlniri pentru seniori și diverse seri tematice cu muzică.
Numele și conceptul Casei del Gelato este inspirat din serialul Casa del Papel, iar această influență se regăsește în denumirile sortimentelor de înghețată, care poartă nume de mari orașe ale lumii, de la Roma și Berlin, până la Oslo sau Dubai. În vitrinele locației principale se regăsesc permanent 24 de sortimente diferite, realizate după rețete proprii.
Baza gelato-ului este realizată, în mare parte, din produse locale: laptele provine de la producători din zona Brașovului, iar fructele sunt achiziționate, pe cât posibil, de la furnizori din județ și din împrejurimi. Excepțiile sunt ingredientele care nu pot fi obținute din producția autohtonă, precum piureurile de mango sau fisticul, care sunt procurate din import, din surse specializate.
Gelato burgerul, vedeta anului 2026
Ca în orice altă afacere de succes, inovația este un alt element cheie al afacerii. Anul acesta, Casa del Gelato a introdus „gelato burgerul”, o chiflă caldă, cu textură crocantă, apropiată de cea a unui macaron, umplută cu înghețată artizanală. În aceeași notă curajoasă, echipa a mai introdus un sortiment inedit: înghețată cu gust de colivă, realizată chiar din colivă, un experiment care îmbină tradiția pur românească cu tehnica modernă de gelaterie.








