Pe litoralul românesc, acolo unde concurența este acerbă și pretențiile turiștilor cresc de la an la an, Hotel Iaki rămâne un reper de eleganță, profesionalism și consecvență. Hotelul fondat de Gheorghe Hagi, cel care i-a dat numele după cei doi copii ai săi, Kira și Ianis, este astăzi un exemplu clar că performanța din sport poate fi transpusă și în business.
Clasificat la patru stele și cotat cu nota 9,1 pe Booking, Iaki nu este doar un hotel, ci o experiență completă pentru turiștii care aleg Mamaia indiferent de sezon. Fie că vorbim despre vacanțe în familie, escapade romantice sau evenimente corporate, hotelul reușește să îmbine rafinamentul cu funcționalitatea.
Zona de spa este unul dintre marile atuuri. Piscina interioară, facilitățile de relaxare și atmosfera elegantă transformă sejurul într-o veritabilă cură de energie. La acestea se adaugă piscina exterioară și plaja privată – elemente care ridică standardul și poziționează hotelul în topul unităților de cazare de la malul mării.
Și segmentul de business este bine reprezentat. Sălile de conferințe moderne, dotate corespunzător, fac din Iaki o alegere inspirată pentru seminarii, conferințe sau întâlniri corporate. Profesionalismul echipei și atenția la detalii completează un tablou care inspiră încredere.
Chiar și în luna februarie, gradul de ocupare ajunge la aproximativ 50%, cu potențial de creștere spre 70-80% în perioadele aglomerate. Este o dovadă clară că hotelul nu trăiește doar din sezonul estival, ci a reușit să devină o destinație atractivă pe tot parcursul anului.
Restaurantul elegant, camerele spațioase și curate, serviciile bine puse la punct și poziționarea excelentă în stațiunea Mamaia transformă Hotel Iaki într-un model de bună practică în turismul românesc.
Un brand construit cu seriozitate, o investiție care aduce plus valoare litoralului și o poveste de succes semnată de Gheorghe Hagi. Într-o industrie în care nu toți reușesc să mențină standardele, Iaki demonstrează că se poate.
Un hotel care merită, fără exagerare, un categoric „așa da!”.









