În perioada 13–15 februarie 2026, echipele Serviciului Public Local Salvamont Brașov – Poiana Brașov au intervenit în 26 de cazuri în care practicanții activităților montane s-au accidentat sau au rămas blocați în zona superioară a masivului.
Dintre acestea, 10 persoane au fost preluate de SMURD și SAJ și transportate la spitale pentru investigații suplimentare. Cea mai intensă zi a fost sâmbătă, 14 februarie, când salvatorii montani au răspuns la 13 solicitări, 5 persoane necesitând transport medical.
Tot în acest weekend, echipa Salvamont a participat la Winter Bootcamp Challenge, prezentând materialele și activitatea serviciului la baza pârtiei Bradu.
De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Brașov au intervenit în 317 cazuri, asistând 327 de persoane.






