România fierbe după majorările de taxe și impozite, iar reacțiile publice au venit din toate direcțiile. Guvernul condus de Ilie Bolojan a rămas însă neclintit, în ciuda criticilor și a frustrărilor tot mai vocale din societate. Surpriza a apărut când liderul UDMR, Kelemen Hunor, a ieșit public la atac, reproșând premierului exact măsurile pe care propriul partid le-a susținut în Parlament, votând alături de liberali, useriști și social-democrați.
La prima vedere, poziționarea pare o răsturnare spectaculoasă de situație. La o privire mai atentă, explicația ar putea fi mult mai pragmatică decât morală: protestele. Peste două mii de persoane de etnie maghiară au ieșit în stradă, iar manifestațiile nu s-au produs oriunde, ci în județele cu populație majoritar maghiară, Covasna și Harghita.
Când propria bază electorală îți transmite public că lucrurile merg prost, reflexul politic devine rapid. Pentru orice partid, dar mai ales pentru unul care se revendică drept reprezentant al unei comunități, astfel de semnale sunt alarmante. De aici și schimbarea de direcție a liderului UDMR: sentimentul că terenul se clatină sub picioare pare mai convingător decât orice analiză economică.
Ironia este că nemulțumirile românilor, exprimate în ultimele săptămâni pe toate canalele posibile, nu l-au determinat pe premier să dea înapoi. În schimb, reacția rapidă față de protestele din Covasna și Harghita a alimentat percepția unui dublu standard: un guvern surd la majoritatea vocală, dar receptiv când presiunea vine dintr-o zonă electorală sensibilă.
Pentru unii, acest episod arată un calcul politic rece. Pentru alții, este o dovadă că principiile devin negociabile atunci când miza electorală crește. Cert este că astfel de situații adâncesc suspiciunea publică față de deciziile luate în coaliție și amplifică senzația că vocea străzii contează diferit, în funcție de cine protestează.
Într-o perioadă în care românii cer explicații clare și măsuri coerente, schimburile de replici dintre partenerii de guvernare riscă să pară mai degrabă o competiție de imagine decât un efort real de corectare a politicilor fiscale. Iar când voturile din Parlament spun una, iar declarațiile publice alta, încrederea, deja fragilă, devine prima victimă colaterală.
Editorial scris de Cristi Florea
