Acasă Actualitate Gheruțe sau colțari? Ce recomandă salvamontiștii turiștilor dornici de drumeții

Gheruțe sau colțari? Ce recomandă salvamontiștii turiștilor dornici de drumeții

0
Din ce în ce mai multe persoane își pierd viața pe munte din cauza echipamentului inadecvat. Odată cu scăderea temperaturilor și apariția gheții pe potecile montane, utilizarea echipamentului tehnic adecvat de iarnă devine esențială pentru siguranța deplasării.
În ultima perioadă, salvatorii montani au constatat tot mai frecvent cazuri în care turiștii au folosit echipament necorespunzător tipului de teren, în special confuzii între gheruțe (dispozitive anti-alunecare) și colțari (echipament tehnic alpin).
Iată care ar fi recomandările Serviciului Salvamont Brașov când vine vorba de echipamentul tehnic de iarnă:
GHERUȚELE (mini-colțari, crampoane, lanțuri anti-alunecare)
• Sunt dispozitive ușoare, din lanțuri metalice sau cauciuc cu țepi scurți din oțel, care se montează direct peste bocanci.
• Asigură o aderență suplimentară pe gheață subțire, poteci înghețate, drumuri forestiere sau zone urbane.
• Se utilizează exclusiv în teren ușor, fără înclinare accentuată și fără expunere la alunecări.
• Nu oferă stabilitate suficientă pe pantă mare, zăpadă tare sau la traversarea zonelor tehnice.
COLȚARII (echipament tehnic)
• Sunt confecționați din oțel sau aluminiu dur, cu 10–12 colți și sistem de fixare mecanic.
• Se folosesc pe trasee alpine, creste, gheață consistentă, zăpadă înghețată sau pe teren mixt (stâncă – gheață).
• Necesită bocanci rigizi sau semirigizi compatibili, precum și cunoașterea tehnicii de deplasare cu colțari și, de regulă, utilizarea pioletului pentru asigurare și echilibru.
• Reprezintă echipament esențial în turele montane de iarnă!
• Alegeți echipamentul în funcție de caracterul traseului, altitudine și starea zăpezii sau a gheții.
• În zonele cu pantă accentuată, acumulări de gheață sau expuneri, gheruțele sunt insuficiente și pot crea un fals sentiment de siguranță.
• Consultați, înainte de plecare, recomandările Salvamont, prognoza meteo și buletinul nivologic, și evitați traseele expuse dacă nu aveți experiență și echipament complet de iarnă.
• Alegeți traseul în funcție de nivelul de pregătire și planificați atent tura, fără a vă expune inutil pericolelor.”  sunt sfaturile salvatorilor montani.