Acasă Sport 93 de milioane lei pentru relansarea Bazei Olimpice de Sărituri din Râșnov

93 de milioane lei pentru relansarea Bazei Olimpice de Sărituri din Râșnov

0

Modernizarea Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile din Râșnov, cel mai amplu proiect sportiv al orașului, a fost reluată după ani de blocaje birocratice și documentații incomplete. Proiectul, început în 2020, a fost amânat din cauza depunerii tardive a dosarelor și a lipsei de coordonare, pierzând astfel oportunități de finanțare.

„Proiectul a debutat în 2020, odată cu emiterea primului certificat de urbanism (13.04.2020), iar în iulie a fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate. În 2022, a fost transmisă către CNI o adresă de intenție pentru finanțarea investiției. Cu toate acestea, dosarul a fost depus abia după un an și a fost respins imediat, întrucât era incomplet. Astfel, proiectul a rămas într-un „stand-by” nejustificat, iar orașul a pierdut timp, șanse și, mai ales, oportunitatea de finanțare în momentul optim.”, explică reprezentanții Primăriei Râșnov.

În ultimele șase luni, noua administrație a refăcut documentațiile și actualizat toate avizele, depunând proiectul complet la Compania Națională de Investiții. Investiția, estimată la 93,2 milioane lei cu TVA, include tribună pentru 4.000 de spectatori, clădiri pentru Mass-Media și administrație, sistem de nocturnă și lucrări de modernizare a trambulinelor.

„Modernizarea Bazei Olimpice este esențială pentru a menține Râșnovul pe harta internațională a sporturilor de iarnă. Din păcate, anii pierduți se traduc astăzi într-un context financiar mai dificil: proiectul este depus, documentat corect și pregătit pentru execuție, însă liniile de finanțare disponibile atunci nu mai există în aceeași formă.
Este o realitate dură: nu administrația pierde, ci întreaga comunitate.
Cu toate acestea, noua administrație tratează proiectul ca pe o prioritate reală. Ritmul, rigoarea tehnică și transparența cu care am lucrat arată că municipiul Râșnov poate recupera timpul pierdut. Iar noi nu ne oprim aici: căutăm toate soluțiile pentru ca această investiție strategică, unică la nivel național, să fie finanțată și dusă la bun sfârșit.”, transmite administrația locală.