În cursul zilei de ieri, Legea privind pregătirea populației pentru apărare a trecut de Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaților. Este legea care introduce, pentru prima dată, conceptul de „militar voluntar în termen”, un program prin care tinerii între 18 și 35 de ani, fete și băieți, pot alege să urmeze o pregătire militară de bază. Programul durează până la 4 luni. Cei care aleg să participe primesc cazare, hrană, echipament, instruire, asistență medicală, solda lunară unui militar activ, iar la final, în plus, o indemnizație echivalentă a 3 salarii medii brute.
”74% dintre români susțin stagiul militar voluntar, conform unui sondaj INSCOP. E o ocazie pentru tinerii care vor să se formeze, să înțeleagă disciplina militară și să contribuie la siguranța țării. Și o șansă reală pentru România pentru a-și întineri rezerva, pentru a construi o armată modernă și bine pregătită.” a declarat Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale.
Se dorește achiziționarea a 216 tancuri de ultimă generație
În cursul zilei de ieri, Comisia a aprobat și demararea procedurilor pentru programul „Tanc principal de luptă”, prin care România va continua înzestrarea forțelor terestre cu echipamente moderne. Se dorește achiziționarea, în timp, a 216 tancuri de ultimă generație.
Blindatele vor fi produse și întreținute pe teritoriul României, o șansă pentru industria de apărare și crearea de noi locuri de muncă.






