Acasă Regional 60 de copii si tineri biciclisti au strabatut pe jos sau cu...

60 de copii si tineri biciclisti au strabatut pe jos sau cu bicicleta peste 15 km din traseul Terra Dacica ce face parte din Via Transilvanica

0

Europe Direct Regiunea Centru, alaturi de structura gazda, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, au fost din nou in mijlocul oamenilor si obiectivelor europene, desfasurand o actiune ce a implicat peste 50 de cetateni mici si mari, in proiectul a carui idee s-a nascut la Alba Iulia si care dezvaluie peste 2000 de ani de istorie din Romania. Pe ”Via Transilvanica – drumul care uneste” ieri s-au intalnit oameni, regiuni, generatii, valori, drumetia facand de azi parte din amintirea si reperele a 40 de copii de la Scoala Gimnaziala ”Iuliu Maniu” din Vintu de Jos si a 20 adulti de la Asociatia ”Biciclim Alba” si ADR Centru.

 Cei 60 de copii si tineri biciclisti au strabatut pe jos sau cu bicicleta peste 15 km din traseul Terra Dacica ce face parte din Via Transilvanica. Pe o culme a dealurilor molcome de langa Alba Iulia, pe traseul acestui proiect, care a castigat Premiul Publicului in cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2023, s-au intalnit ieri doua grupuri de calatori ce au pornit separat de la Alba Iulia si din Ciugud.

 Activitatea este inclusa in campania ”Traseul Solidaritatii pe Drumul care UnestE”, realizata in reteaua EUROPE DIRECT Romania de centrele de informare Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Oradea, Rasnov, Regiunea Centru (judetul Alba), Harghita, Valcea – o campanie offline si online de constientizare ecologica si de punere in valoare a Via Transilvanica. Momentul cheie al fiecarei componente din campanie il constituie parcurgerea unei portiuni din traseu, in drumetie sau pe bicicleta, tip stafeta, de catre fiecare din cele 8 centre impreuna cu partenerii lor, si purtarea unui obiect (stafeta) ce ilustreaza legatura dintre ”Drumul care uneste” si valorile europene.

Proiectul Via Transilvanica a fost initiat in anul 2018, anul sarbatoririi centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia si a pornit de la ideea initiatorilor de a crea un proiect national care sa fie cu adevarat despre unire. Via Transilvanica uneste nu doar cele  zece judete prin care trece, dar si intreaga diversitate etnica, culturala, istorica sau geografica a Transilvaniei cu alte doua provincii istorice,  intreaga tara si toti cei care parcurg aceasta ruta.

 Via Transilvanica este un traseu de drumetie care cuprinde peste 1400 km, 20 de regiuni etnice si culturale, in aproximativ 400 de comunitati unde se regasesc 12 situri inscrise in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Este primul traseu de distanta lunga din Romania, inaugurat in 2022, dupa 4 ani de munca asidua, cu implicarea comunitatilor locale si a peste 10.000 de voluntari, marcat de indicatoare si borne din andezit, personalizate individual de artisti nationali si internationali, care ofera turistilor oportunitatea de a cunoaste comunitatile locale si de a descoperi un patrimoniu natural si antropic care cuprinde o istorie de peste 2000 ani.

 

Terra Dacica este denumirea componentei Via Transilvanica ce traverseaza judetele Alba si Hunedoara, ambele judete incarcate cu istorie veche si recenta a tarii noastre, sub greutatea careia, orasele de o importanta majora, intampina calatorii cu cetatile lor regale, medievale sau dacice. Cei ce deja au facut acest traseu, spun ca ”pe Terra Dacica practic gasesti de toate: originile unei natiuni, identitatea ei, renasterea sa, plus o neliniste cu iz patriotic, care treptat, pe masura ce umbli si cercetezi, ti se cuibareste insidios in suflet. Chiar daca nu esti mare patriot, e imposibil ca acest tinut sa nu atinga macar putin aceasta coarda. Acest tinut este o combinatie armonioasa intre peisaje naturale care iti taie rasuflarea, orase istorice si patrimoniu arheologic. Este o regiune cu o dificultate mica spre medie, dar care va ramane mult timp alaturi de drumet, in mintea si sufletul sau”.

Articolul precedentAngajament pentru calitatea actului medical
Articolul următorPentru prima dată în istoria clubului, academia de fotbal Kids Tâmpa este calificată în playoff cu trei echipe
Jurnalist din anul 2006. A scris pentru publicații naționale, regionale, locale.(Ziua, Buna Ziua Iasi). Din 2014 este redactor șef și manager la publicația regională Transilvania365. Aproape un an a cochetat și cu televiziunea(realizator “Brașovul Tău” la Mix TV). Este licențiat în Științe Politice, dar are și un master în Management.