Au fost selectați primii 6 participanți în programul Râșnov Creativ din proiectul Heritage
Hub Râșnov. Acesta este un program prin care cei 6 artiști/creatori locali beneficiază de
mentorat și schimb de bune practici sub coordonarea unei echipe de experți norvegieni
nominalizați la Premiile Emmy 2023.
În cadrul sesiunilor de mentorat este urmărită dezvoltarea activităților și produselor culturale în acord cu valorile istoriei locale, criteriile de calitate și interesul turistic. Prima sesiune a avut loc în perioada 9 – 11 mai 2023 la Râșnov și a fost coordonată de Heidi Carine Brimi și Rickard Åkesson de la Hands on History AS din Norvegia.
Mai mult decât atât, vor fi dezvoltate concepte și spații pentru promovarea creațiilor și vor fi încurajate momentele de întâlnire și socializare ale artiștilor cu comunitatea locală și publicul larg. Accentul nu va fi pus doar pe produsele realizate, ce vor combina expertiza și cunoștințele artiștilor cu simbolurile și motivele locale, ci și pe povestea fiecărui creator și pe Râșnovul transpus în arta acestora.
Din dorința de a descoperi oamenii talentați sau îndemânatici din comunitate și produse
artizanale care să exprime autenticitatea locului și unicitatea regiunii, a pornit și inițiativa
Râșnov Creativ (www.rasnovcreativ.ro), un spațiu ce le oferă acestora ocazia de a intra în
contact cu alți creatori cu idei asemănătoare și de a-și face cunoscute lucrările și abilitățile unui public larg și divers.
Obiectivul general al proiectului Heritage Hub Râșnov constă în dezvoltarea unui model de
management strategic și durabil pentru Cetatea Râșnov, utilizând oportunitățile oferite de
patrimoniul local material și imaterial în vederea dezvoltării experiențelor culturale și a
mediului de afaceri local, care va fi elaborat împreună cu partenerul norvegian Hands On
History AS și implementat în parteneriat cu Primăria Râșnov timp de 12 luni (inclusiv prin
organizarea unui eveniment medieval cu 30 de participanți din Norvegia).
Perioada desfășurării proiectului: noiembrie 2022 – aprilie 2024 (18 luni)
Valoarea totală a proiectului este de 982.269,20 lei, respectiv 199.17585 euro.
Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național): 982269,20 lei, respectiv 199.17585 euro.