Acasă Actualitate 50 de sancțiuni aplicate de Sf. Maria

50 de sancțiuni aplicate de Sf. Maria

0

Din cauza fluxului mare de turiști, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov a desășurat în data de 15 august o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de ordine publică și rutiere. În cadrul acesteia, polițiștii au legitimat aproximativ 320 de persoane și au verificat peste 260 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 17200 lei. Dintre toate persoanele verificate, doi conducători auto s-au ales cu dosare penale, deoarece conduceau sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii care au luat parte la acțiune, au fost atât din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, cât și criminalitate economică, rutieră, criminalistică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.