Baza 42 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei “General de divizie Traian Moşoiu”, din Râșnov, la ceas aniversar.
Astăzi baza militară a sărbătorit 50 de ani de la înființare.
În anul 1972, în garnizoana Râșnov a fost înființat, prin Ordinul Marelui Stat Major, Batalionul 241 Radioreleu care era subordonat Comandamentului Trupelor de Transmmisiuni.
De-a lungul anilor, batalionul a trecut prin mai multe transformări, iar acum după 50 de ani a devenit una dintre cele mai importante baze militare din țară.
Aniversarea de astăzi a avut loc într-un cadru festiv, chiar în curtea bazei militare. La ceremonialul militar și religios au fost invitați mai mulți oficiali din cadrul armatei, al Minsterului Apărării Naționale dar și al autorităților locale.
Printre oficialități s-a aflat și primarul Orașului Râșnov, Liviu Călin Butnariu, dar și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
După terminarea manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea a 50 de ani de la înființare, în curtea bazei militare a avut loc și o expoziție de tehnică de comunicații.
La mulți ani tuturor militarilor care activează în cadrul Bazei 42 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei “General de divizie Traian Moşoiu” de la Râșnov!