Acasă Sport 2.650.000 lei este bugetul alocat finanțării proiectelor din domeniul sportiv la Brașov

2.650.000 lei este bugetul alocat finanțării proiectelor din domeniul sportiv la Brașov

0
Primăria Municipiului Brașov a lansat ieri, 9 martie, apelul pentru finaarea proiectelor sportive prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de Consiliul Local prin HCL nr. 116/2023. Data limită pentru depunerea propunerilor este 7 aprilie 2023, ora 13.00.
În anul 2023,valoarea totală aprobată în bugetul local al municipiului Brașov pentru finanțarea proiectelor din domeniul sportiv este de 2.650.000 lei. Capitolul Sportul de
performanță va primi 1.855.000 lei, sumă din care sunt alocați 556.500 lei pentru susținerea programelor sportive dedicate exclusive copiilor și juniorilor. Sportul de masă are alocată suma de 795.000 lei, din care 238.500 lei exclusiv pentru programele dedicate copiilor și juniorilor.
Municipiul Brașov finanțează proiectele din domeniul sportiv care se înscriu în obiectivele și liniile de finanțare amintite, în limita sumei de 200.000 lei/proiect pentru linia de finanțare Sportul de performanță și 100.000 lei/proiect pentru linia de finanțare Sportul de masă.
Pentru a obține finanțare, un solicitant trebuie să asigure minim 10% din valoarea finanțării solicitate în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023.
Proiectele trebuie implementate în perioada 29 mai – 15 noiembrie 2023.